Vrei să devii polițist, pompier sau jandarm? Iată câte posturi sunt disponibile la Constanța

1527
1
Vrei să devii polițist, pompier sau jandarm? Iată câte posturi sunt disponibile la Constanța - pompieriisuziuaaparariicivile43-1459791181.jpg
Constănțenii care nu au lucrat niciodată în Poliție și își doresc să devină agenți de ordine publică își pot depune dosarele la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. Au fost scoase la concurs 62 de posturi vacante de agenți, din sursă externă pe specializarea ordine publică, fiind prevăzute în cadrul Posturilor de Poliție Comunale și unul pentru reîncadrare a cadrelor în rezervă. Înscrierile se fac la sediul IPJ Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-16.00, până la data de 8 aprilie. 


Pentru a îndeplini condițiile, trebuie ca aplicanții să aibă o înălțime de peste 1,60 m, în cazul femeilor și 1,65 m în cazul bărbaților. De asemenea, în cadrul concursului, organizat la data de 14 mai, aplicanții trebuie să treacă două probe: "rezistență" și "abdomene", cu bareme conform vârstei. Spre exemplu, în cazul bărbaților, 50 de abdomene executate corect vă vor aduce nota maximă, 10. În cazul femeilor sunt necesare 46 de abdomene pentru a obține punctajul maxim. În ceea ce privește rezistența, bărbații vor alerga 1.000 de metri, iar femeile 800 de metri. 3 minute și 40 de secunde este timpul pe care bărbații trebuie să-l scoată pentru a obține punctajul maxim, la fel și în cazul femeilor, cu precizarea că au de alergat o distanță mai scurtă cu 200 de metri. 


ISU "Dobrogea" scoate 34 de locuri la concurs


Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța organizează concursul pentru ocuparea a 34 posturi de execuție vacante, prin rechemare în activitate a persoanelor care au calitatea de cadre militare în rezervă provenite dintre polițiști și cadre militare din Ministerul Afacerilor Interne, necesare asigurarii intervenției în situații de urgență. Cererile se pot depune la sediul Inspectoratului până la data de 8 aprilie, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00, iar dosarele de recrutare până la data de 15 aprilie, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00.


5 posturi de jandarmi disponibile la Hârșova


Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța organizează concurs pentru ocuparea a 5 posturi vacante de subofițer (ordine publică/pază și protecție instituțională) din structurile operative ale Jandarmeriei Române prin rechemare în activitate. Un post de subofițer pază principal este disponibil în cadrul Plutonului 2 de Jandarmi Hârșova din Detașamentul 8 Jandarmi Cernavodă. Tot la Hârșova sunt disponibile alte patru posturi, trei de subofițer operativ principal, la Grupa a II-a de jandarmi supraveghere și intervenție Hârșova, din cadrul Plutonului 2 Jandarmi Hârșova din Detașamentul 8 Jandarmi Cernav-odă. Ultimul post este de subofițer operativ principal (și conducător auto) - Grupa a 2-a jandarmi supraveghere și intervenție Hârșova din cadrul Plutonului 2 Jandarmi Hârșova din Detașamentul 8 Jandarmi Cernavodă.


Comentează știrea

aiurea...
5 aprilie 2016
intrebare

cineva din MAI, resurse umane, a gandit cu ..tocul de la pantof... deci, daca fisa postului de agent politie este unica, standard, caci si salariul este sigur asa, de ce sunt conditii diferite pt femei si barbati? adica femeile sunt inferioare? nu este egalitate? cine este discriminat? sau , daca salariul este acelasi, sunt cerinte mai putine, standarde mai joase pt femei, pt ca.... ce? cumva si salariul este mai mic, cum ar fi corect? de ce trebuie neaparat sa fie angajate persoane care nu corespund cerintelor? chiar crede cineva ca o femeie normala face 46 de abdomene CORECT? sunt destui barbati care nu pot face :))) asadar,angajam femei in politie, doar pt a spune ca este egalitate ? o maaare aberatie !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.694 secunde